De Citit : Altele

Sunt un visator

| 14 octombrie

Toata lumea imi spune ca sunt un visator. In special tata. Tin sa mentionez de la inceput ca nu-mi place. Ca ma deranjeaza. Ca e ceva de care m-am izbit toata viata. Si nu inteleg cu ce ii deranjez pe ceilalti visand. Mie imi place. Si, mai presus de toate, imi face bine. Imi face bine la psihic, imi face bine moral, imi face bine fizic. Nu e o visare din care sa te trezesti cu dezamagiri, nu e o visare in care sa investesti abulic forta, determinare, incapatanare. E o visare protectoare, e o visare calda, care iti tine ochii vii, care te face sa nu te murdaresti de cotidian, care iti atenueaza atentia ofensiva, care iti face zambetul sa fie mai frecvent. 
Cunosc oameni care zac in concret. Si nu vor sa-l paraseasca. Se tin cu dintii de experientele urate ale vietii, de tradari, de vise frante si mai ales le dau exemplu ca „mare, ampla si vasta experienta a vietii”. Dar nu le cere nimeni parerea. Poate asa, sa ascult o poveste (daca nu ar fi cicalitoare si cu pilde depasite, cateodata chiar ar fi de ascultat), sa ti se puna mai mult accent pe ce NU vei face tu bine in loc de CE ar fi mai bine sa faci, e, uite aici am o problema. 
Visarea dijurna e un obicei personal. E frumos sa visezi ce e dupa moarte, e frumos sa visezi cum se intalnesc oameni, e frumos sa visezi ca sunt mai buni, mai generosi, mai calzi, mai tandri. Evident ca, doar printr-o limita, acest lucru isi capata valoarea intrinseca. In conditia abuzului, o recomandare la psihiatrie devine cea mai plauzibila actiune. 
Visarea nu cred (dupa parerea mea) ca ar trebui sa ne rupa de concret. Cred ca (in continuare repet, dupa parerea mea) ca visarea ar trebui sa fie considerata un apendice benefic concretului, o Elba prezenta a psihicului (in sensul de azi, nu de ieri 🙂 – ea fiind o insula magnifica) in care sa poti evada cand te lasa puterile. 
Cateodata folosesc argumente concrete pentru a-mi clarifica visul. El devine atins de real, de notiuni, de teze. Iar motivatia, in prezenta tezei clarificate, devine la randul ei reala, tocmai prin concretul demonstrat. Asa ma pazesc mai bine de oameni, de reactiile lor, de tratamentul aplicat, de limbaj, de dezamagiri. 
Evident ca toate astea au un pret. Singuratatea. Dar cand singuratatea devine impartasita cu oameni pe care ii intalnesti in visul tau, atunci singuratatea devine la randul ei placuta. Si uite-asa se formeaza grupuri-grupuri de oameni visatori. Si societatea devine impartita. 
Ce bine 🙂