Teoria practicarii
Lucrurile nu sunt simple. Sentimentele cu atat mai putin.
Acum vreo douazeci de ani ascultam ca un sectant U2. Din versurile lui Bono am invatat engleza metaforica. Si dupa ce stiam toate strofele pe de rost mi-am dat seama de un truc de-al domnului Hewson. In majoritatea versurilor pe care eu le credeam adresate unei femei, de fapt se referea si la Dumnezeu. Mi-era si rusine ca vazusem o femeie in lumina lina a lunii cand ascultam “…in the garden I was playin’ the tart, I kissed your lips and broke your heart…”. Era de fapt vorba de Iuda sarutandu-l pe Isus, cum explicau irlandezii intr-un interviu. Apoi am gasit in aproape toate versurile referirea dubla. “I was born to sing for you…”, “All because of you…”, sau mai directul “Halleluja, here she comes…”.
Cred ca asa e bine, sa nu stiu niciodata cu cine vorbesc: cu ea sau cu Dumnezeu. Cu un prieten sau cu Dumnezeu. Cu mine sau cu El. Pentru ca momentul ala in care nu vezi spiritul dintr-un om, nu ii vezi minunea existentei, devine momentul nerenuntarii, momentul in care crezi ca poti controla ceva ce nu tu ai facut.
Am scris un mesaj pe Facebook, pentru ca ma tragea de maneca o emotie. Spuneam ascultatorilor mei, poate unora dintre voi, ca mi-e dor de ei, de cand nu ne mai auzim pe unde. Imi era dor de ei, dar de fapt imi era dor de ea. Si imi era dor de ea dar de fapt imi era dor de mine. Si imi era dor de mine dar de fapt imi era dor de Spirit. De vibratia mea, de cantecul meu de dor, de durere, de bucurie…