De sub arme
Prin vremuri imemoriale, acum vreo treizeci de ani, fiind sub arme, cu acordul sefilor, subordonati ai batranului, sunt expediat intr-o prelungita permisie. Picasem iar admiterea si insanatosirea din inexistenta depresie s-a cerut tratata.
Intr-un tarziu, dupa vreo luna jumate, ma intorc ca un baiat mare, chiar barbat, inca fals afectat si cu ceva tuici in traista. De doua feluri, nu mai stiam ce gusturi au baietii, macar ca o captatio benevolientiae. Asa era moda, sa ne inecam durerea revenirii la constrangerile cazone. In cazul meu, doar teoretice.
Tragem cu totii la masea in casuta unde ne era biroul, apoi ne culcam serios atinsi, pe unde am mai putut. Eu, sarbatoritul intors si favorizat, ca pe un catafalc, pe masa din sala de sedinte. Cu salteaua si lenjeria reglementara.
Noaptea cu luna plina si ceasuri rele a adus cu ea si vomitaturile neobisnuintei. Ori poate a fost o chestie de reflux, ce ti-e si cu mareele astea! Pe la jumatatea drumului prea lung si sinuos pana la wc, pumnii depasiti de situatie erau deja plini de revarsari. O ultima eruptie si pe mozaicul de sub chiuveta. Apoi inapoi la fel de serpuit pentru inca un vals cu Ene.
Dimineata miros de acreala, hainele proaspat calcate ale sefului de pe spatarul unui scaun, vartos borate – ce dracu’ cautau in drum? – itinerariul in zig-zag, bine si corect marcat.
Dis de dimineata amicul Catalin, aproape sigur inca sub efectul reactiilor adverse, intra pentru un gat de apa rece, si, surprins de ceea ce vede pe jos – bag mana-n foc ca neclar -, gandeste cu voce tare uitandu-se spre tavan:
-Ce dracu’ ma, a cazut tencuiala?!…
Textul face parte din volumul Flori, fete, filme sau baieti, schite si alte intimplari, in curs de aparitie la editura Tracus Arte.