Te uiti, nu te uiti, cumparator te numesti
Plaza Romania respira greu. Taximetristii de la Pelican, adunati in fata ca intr-un lung cortegiu, ii tin oglinda la nas prin rotatie. Fraieri, pai, la cat de smecheri sunt, ar putea sa-si puna maimutele de la aparate sa faca asta! Sambata la pranz, cand am fost pe-acolo, am intalnit, pe langa cativa ametiti ca si mine, doar mirosul ranced al uzinelor de junk-food de la etajul 2. Unde erau pustoaicele fasnete care sa atarne cu orele la o Cola, burghezii corporatisti consumatori de comedii romantice, batranele cochete amintindu-si cu nostalgie de a doua tinerete si carora totul le putea pentru ca nu e civilizatie, cum e-n Paris si-n Londra?
Cu un an, doi in urma, Plaza duduia de tocuri, de masculi cu ceafa creata si gagici cu parul intins cu placa, iar glasurile copiilor tipand ca la un semn zguduiau structura de rezistenta a constructiei. Mai repede ai fi gasit un loc la Bellu decat unul la Starbucks, iar la Pull&Bear intrau gasti de adolescenti care probau atat de furiosi tot ce le iesea in cale, incat, daca nu erai atent, i-ai fi vazut cum isi pun pe ei pana si hainele de pe tine. Cinematograful nu mai avusese atatia consumatori nesatui din vremea fratilor Lumiere, iar daca inchideai ochii pocnetul floricelelor pareau rafalele rebelilor sirieni.
Acum insa Plaza Romania pare castelul de sticla al unor pensionari fara copii, fara nepoti, carora doar postasul le bate-n usa rotativa.