De Citit : Editoriale

Neodihna

| 01 decembrie

Unora le place odihna. Altora, nu.

Patul se opreste din scartaitit. Vocea femeii sopteste cu groaza: "E tata!" Barbatul face, ascuns, o fata lunga. E zgomotul casei! Si totusi… Nervos, isi trage nadragii. Femeii ii sclipesc ochii in intuneric, ca stropiti cu fosfor. In crapatura usii se iveste capsorul caltos al odraslei. In loc sa-l certe ca umbla noaptea prin casa, ca huhurezii, tatal il ridica de subsori si-l arata mamei… "proasto!". Dar mama e si mai nauca. Arata cu destu’ perechea de incaltari scalciate, cazute din picioruse. Sunt pantofii bunicului. Pantofii cu care l-au inmormantat mai an.
"Aiurezi femeie!"
A doua zi, dimineata, pustiul vine cu tabachera bunicului.
"De unde ai luat-o?"
Da din umeri si se freaca la ochi, somnoros. Din pat. Tata cauta prin toata camaruta, apoi decide ca s-au prostit. A trecut timpul si multe s-au incurcat. La lumina zilei, femeia rade.
"Esti sigur ca i-am pus-o-n buzunar? Am mai vazut-o!"
Parca atunci cand ii dezlegasera mainile, coltul auriu se lucise in gura buzunarului. Oricum, ia tabachera ("Copiii nu au voie cu asa ceva, e cah!") si o pune pe policioara. Dupa ras, vine plans.
"Of, tata!"
Seara, venind din baie la culcare, copilul are o jucarie noua. O invarte pe deget, o rostogoleste… E inelul cu topaz al bunicului. Spre groaza familiei, in zilele urmatoare, toate obiectele mosului se intorc in casa, odata cu preotul – care nu mai pridideste cu spoveditul copilului si cu sfintitul casei.
Degeaba. Bunicul se cam intoarce, iar copilul il calauzeste. In disperare de cauza, se hotarasc sa-i deschida mormantul, ca nu-i lucru curat. Pamantul e batucit, sicriul e inca verde si capacul, prins bine. Cand baga ranga, isi feresc ochii. Dar ce sa vezi! Bunicul isi doarme somnul de veci, gol golut, cu o palma sub cap, iar fata lui creponata e toata numai un zambet.