Caldura te pocneste in cap cu o maciuca, apoi strecoara intre ceafa si tricou paraiase fierbinti care se indreapta, inevitabil, spre despartitura dintre fese. Totul balteste, lipicios si insuportabil. "Singura alinare e in berea rece. Sau in sprit. sprit de vara pana-n seara." – ofteaza siret neica Angelica, patronul bodegii. Zilele astea sunt pe gustul lui, desi asuda din greu. Doar banul clientului insetat si darnic il racoreste. Mintea lui e numai investitie si profit. Un ochi, in sertarul cassei, celalalt la tejghea, masurand spuma, intotdeauna imbelsugata, sa dea senzatia de plin, iar ochiul pineal ingrasa vita de Valerica, ospatarul. Alearga, puiule, nu sta, ca-ti sta norocul! Cu amandoua mainile si cu sufletul dramaluieste portiile din care extrage cu dibacie atat cat e necesar sa nu se prinda clientul. si presara sare, multa sare in orice, dar mai ales in floricelele gratuite pe care aceiasi fraieri le indeasa pe gartan. Dupa care vine setea cea napraznica. "Bun om a fost ala care a inventat sarea." Rotofei, numai zambet, neica Angelica e sufletul comertului si al cartierului. Face turul crasmei, se saluta cu musterii. Ii cantareste numaidecat. Nu greseste niciodata. In mintea lui, buzunarele si portofelele se deschid larg, ca niste carti de bucate. Controleaza bucataria fierbinte ca un furnal. Acolo il mustruluieste bonom pe Pache, bucatarul. Isi baga nasul in portii, mormaie si ridica degetul. "Clientul nu pleaca de aici cu stomacul umflat, ci cu sufletul usor. Pricepi?"
In ciuda felului sau de a fi, nimeni nu-l dusmaneste pe neica Angelica. Are sarm. Pana si datornicii, carora le adauga, de regula, unu-doi leuti, ii sunt recunoscatori. Nu-i preseaza niciodata. De aia, achita la sfarsitul lunii orice li se vara sub ochi. si tot ei se simt jenati. Are dreptate seful. Trebuie sa te simti bine, nu conteaza banu’. Nu se imbogateste nimeni din maruntis.
Tarziu, cand ajunge acasa, ostenit, Angelica incuie usa si trage zavorul. Ordoneaza bancnotele, extrage chitantele si facturierul. Nu stiu cum se face, ii iese intotdeauna cu plus. E asudat rau. Isi leaga ceafa intr-o basma cu patratele. Dupa care desparte banii. Ai lui si ai statului. Gata. Ziua de azi s-a dus, iar noaptea fierbinte il arde la suflet. Acum e vremea lui. Numai al lui. Iar el ofteaza, brusc, din toti rarunchii. Abia, cand e singur, descheiat la camasa si cu pantalonii cenusii in vine, poate sa-si acorde atentie lui insusi.
"Unde-ai plecat, sufletelule? Nu stii cat de singur sunt? Nu stii ca pentru tine fac totul?" Cine l-ar auzi ar zice ca asta nu e neica Angelica al nostru. O femeie in viata lui? si unde pui ca e o trestie blonda. Dar patronul stinge lumina si nimeni nu va sti cat de romantic e zgarcitul rotofei al cartierului.