Ceas!
Am inceput din nou emisiunea la radio. Blestemul asta fericit. Dar ce ghinion! E o relatie de dragoste si ura intre mine si meseria mea principala. Mi-a distrus viata, m-a facut dependent de ea, m-a mintit si m-a amenintat. Nu pot s-o las. Anul trecut a fost foarte istovitor. Pe langa radio, tv-ul, scoala, blogul, articolele si interviurile ar fi fost prea mult pentru oricine. Dar peste asta, neintelegeri de ego mi-au taiat concediul cam la jumatate. Luna de zile pe care am avut-o pana la urma, de miere poate pentru multi, mi-a ajuns doar cat sa scap de ameteli si sa opresc roata aia din cap, pe care mintea mea de soricel se invartea deja mult prea nervos.
Recunosc, mi-au ramas cateva zile in care planuiam sa fiu linistit dar si ele au fost tulburate de niste furtuni personale, enervante mereu: in timpul sezonului de radio, pentru ca imi fura seninatatea indispensabila, iar in concediu pentru ca, uite, mi-l transforma in munca, indiferent daca doar interioara. Una peste alta, m-am intors la radio cu emotii. Si mie nu-mi plac emotiile. M-am vazut cu Vlad, cu Matei, cu Bogdan si stiti? E ciudat. Adica una e cand pleaca un coleg dar raman zece la munca. Intoarcerea lui se face in mai mult sau mai putin aceiasi curenti de comunicare. Dar cand toti am plecat, ne-am imbogatit, am alergat, ne-am sucit o luna de zile, revederea are un moment de gravitate. Umorul nu circula, pe voi nu va vedeam ca alte dati si ma-ntrebam serios cum am rezistat in meseria asta atatia ani. Si-apoi a venit. Oooo, da. Pe la noua si jumatate abia. Ca atunci cand recunosti o melodie pe care o uitasesi. O sa invingem, va spun! In fiecare dimineata. Fiecare ce vrea! „Maturizarea barbatului este regasirea seriozitatii cu care, copil fiind, se juca“, spunea Nietzsche. Eu zic asa: "Sa te bucuri de munca ta este regasirea placerii cu care, copil fiind, nu erai serios“.