De Citit : Editoriale

Inchisa afara

| 14 iulie

Suntem ceea ce credem ca suntem.

Cazuse secerata-n pat, numai in combinezon, pe jumatate desculta si cu fardurile pe obraz, in urma numai cu o ora. Exact asa a tasnit pe usa, trezita de un vis zgomotos. Nimeni pe strada. Posedata de duhul rau, usa s-a inchis fara zgomot in urma ei. Imediat si-a dat seama ca e inchisa pe dinafara, ca nu are telefon (ah, telefonul ei cu diamante!), nici poseta, nici nimic. E aproape in pielea goala. De la un vis prostesc care a tarat-o afara. Acum trebuie sa fuga de gunoieri. O ia capie prin lumina chioara, bate la toate usile vecinilor, dar nu-i raspunde nimeni. Raul a conceput casa ca pe un bastion inexpugnabil… Cel mai bine ar fi sa vina el in persoana, dar cum sa-l apeleze? E cel mult cinci dimineata si ea umbla in combinezon si desculta. Ajunge in capul strazii, unde dorm taximetristi tristi peste volane asudate. Nu s-ar fi urcat niciodata intr-o astfel de cutie galbena, romaneasca, dar n-are incotro. Spre uimirea ei, toti o injura si se uita la ea ca la o parasuta. Si n-are nici bani! La disperare, se urca intr-un autobuz si se asaza, ingretosata, pe un scaun unsuros. Rarii pasageri ai zorilor stau cat mai departe de ea, tinandu-se de nas. Drumul e lung, opririle prea dese si ei ii vine tot mai greu sa-si acopere goliciunea. In sfarsit, ajunge intr-un loc cunoscut. Soarele sare peste acoperisuri, aducator de speranta.
Casa lui Raul straina. Suna indelung, bate cu disperare. Nu raspunde nimeni, nu mai are unde sa se duca. Doi adolescenti fac cea mai ingrozitoare poanta, trecand pe langa ea: „Din spate, liceu, din fata, muzeu.“ O ineaca furia. I-ar strange de gat. Cu ultimele puteri, se ghemuieste pe trepte si-si strange corpul in brate. Si atunci, cu o groaza imensa, si-l simte batran si descarnat. Iar petele de pe maini ii spun zadarnic ce varsta are.