Si mai mult: doar atat.
Indiferent ce spun poetii, nu scriu mai bine ca nametii. Nu sunt un poet, dar pot, din cand in cand, sa scriu poezii fara e-uri. Insa iarna cred ca se poate lua la tranta cu orice rima in a scoate poezii din noi. Iarna e femeie. Pentru ca puterea ei nu e in a misca, a impinge, a veni mereu, ci in a fi, a te provoca, a aparea de-odata. Si inevitabil te face mai barbat, chiar daca esti femeie. Maini fragile, cu bratari pe dedesubt, apuca vanjos gheata de pe metalele alunecoase si-o arunca departe. Copii plangaciosi cu mustata coboara din etaje la pamant, apucand vanjos lopeti, impingand si incordandu-si umerii.
Da, iarna e femeie. E rece ca sa tina cald. Si nu pleaca niciodata cand trebuie. Ori sta pe capul ghioceilor si nu mai pleaca, ori nu mai vine niciodata. Ori vine prea devreme. Ori cand, parca vine degeaba.Dar, ce-i al ei e-al ei: te face sa te simti viu, cand tragi in piept aerul tare, metalic dar plin de vitalitate, de esenta. Iti inmoaie genunchii in gluma si, uneori, am auzit, te poate si omori. Dar te omoara de viu. Si intr-un fel al ei, mereu te intregeste: nu poti sa spui ca esti pregatit de ea, asa cum nu poti spune ca esti perfect. Are mereu ceva sa-ti dea. Si hai sa recunoastem: aparenta ei raceala, cand te inconjoara ca un inamic rabdator pe la ziduri, te face sa te simti cald. Te face sa te tii de vorba in fata focului. Iarna. Ce femeie. Ce statornicie. Nu pleaca decat pana la coltul verii.
www.dobro.ro