De Citit : Editoriale

Hipster-entertainment

| 23 iunie

Un film de actiune ambitios estetic si totodata superficial in ambitia lui, Hanna e destul de posibil ca hipster-entertainment.

Crescuta intr-o ascunzatoare din pustiul arctic, de un tata ex-CIA-ist (si paranoic din motive bine intemeiate) care a antrenat-o mai ceva ca pe un ninja, adolescenta Hanna (Saoirse Ronan, care la 16 ani ara­ta chiar mai tanara decat e) se hotaraste s-o infrunte pe misterioasa femeie (o fosta colega de-a tatalui ei) care vrea s-o ucida, initiind un v-ati ascunselea mortal, prin Europa, cu ea si cu gealatii ei, si, printre picaturi, descoperind minunatii precum electricitatea, muzica, focurile de tabara si primul sarut.
Regizat de Joe Wright, Hanna e un film de actiune adresat unui public care se simte prea hip pentru filmele hollywoodiene. Se misca foarte smecher pe mapamond, punand la cale, la un moment dat, un super-efect de dezorientare geografica – atunci cand eroina, rapita din ascunzatoarea ei arctica, se po­meneste intr-un centru subteran al CIA, de unde reuseste sa iasa, pentru a descoperi ca e tocmai in Maroc. Regia scenelor de actiune e demonstrativ-ingenioasa – atunci cand Hanna alearga prin catacombele centrului CIA, sistemul de iluminare se comporta ca al unui club de dans (muzica filmului e compusa de duoul electro Chemical Brothers) si, intr-o alta secventa, tatal ei intra intr-o cladire, o traverseaza, iese pe partea cealalta, intra la metrou, e in­conjurat de inamici si-i bate pe toti, to­tul intr-un singur cadru. Atat violen­te­le, cat si momentele (insirate pe-repede-inainte) in care copilul salbatic face ochi mari in fata minunilor lumii, vin impachetate in aluzii saritoare-in-ochi la basmele fratilor Grimm – dusmana de moarte a Hannei e jucata de Cate Blanchett ca o vrajitoare moderna, iar infruntarea lor finala are loc printre sculpturile dintr-un parc pentru copii.