De Citit : Editoriale

Greu’ pamantului

| 16 noiembrie

Lucrurile extraordinare n-au nimic deosebit.

Despre Zoran n-ar fi fost nimic de povestit, daca n-ar fi cazut cu scaunul din capul mesei. In afara de nume, oarecum exotic, nu se remarcase, pana atunci, prin nimic. Era introvertit, plicticos, jilav. Facea umbra pamantului degeaba. Dar asa a inceput povestea. Dar scaunul de sub el s-a facut farame. Toata lumea a cascat ochii cat cepele. Ala era scaunul de fier al strabunicului. Infipt cu picioarele la doi metri sub pamant, se spune ca era mostenire de la daci. Pur si simplu, construisera casa in jurul lui. In timpul razboiului, il ingropasera.
Ei bine, Zoran s-a asezat pe scaunul de fier si l-a facut farame numai cand s-a ridicat intr-o rana. Toata familia a inghetat. Tusa Filofteia a izbucnit intr-un sughit cu lacrimi si lumea a inteles. Isi adusese aminte de bunicu’? Dar nu era asa. Tusica arata cu degetul spre Zoran. Se scufundase-n pamant pana la brau si privea in jur cu ochi carpiti, ca si cum de-abia s-ar fi trezit din somn. Atunci s-au prins. Zoran se scufunda in pamant lent, fara ezitare. Au dat alarma. A venit Gogu de la scularie care l-a chemat pe Misu de la autobaza care a adus toata echipa cu o macara mobila. L-au legat cu sfori si l-au tras. Numai ce l-au saltat o idee din pamant ca s-au rupt franghiile ca ata de cusut. Atunci i-au trecut niste cabluri de otel subsuori. O ora s-au putut impotrivi, atat, dupa care excavatorul a inceput sa se incline. Cu sentimentul dezastrului, l-au chemat pe preot (tusa Varvara a chemat, discret, sectoristul si primarul). Omul era deja scufundat pana la gat. In dispe­rare de cauza, au inceput sa sape in jur. Numai ca el se afunda mai repede decat puteau ei sapa. Iar Zoran privea adormit la agitatia din jurul lui. A ridicat sprancenele. In cele din urma, a tras aer zgomotos pe nas, a inchis ochii si a plonjat sub pamant.