O dramedie-barbituric pentru un public apasat de criza.
In Larry Crowne, Tom Hanks joaca rolul unei victime a crizei economice: un barbat fara studii superioare, dat afara de la supermarketul in care lucra. Regizat tot de Hanks, filmul a fost conceput ca un antidot la anxietatile crizei. E un barbituric in toata regula, in care criza e ceva ce-i pedepseste pe cei rai (pana la urma, cel mai nesimtit dintre fostii sefi ai lui Larry e si el concediat), iar pe cei buni ca Larry ii impinge sa-si completeze studiile (intretinandu-se dintr-o slujba part-time scoasa providential in calea lor de Dumnezeul numit scenariu), sa se tunda/imbrace/deplaseze/antureze mai tinereste (aici s-ar putea sa fie vorba de o usoara confuzie din partea lui Hanks, intre criza economica si criza varstei mijlocii) si sa descopere fericirea mai mare a traiului pe picior mai mic.
Last, but not least, criza i-o scoate in cale pe Julia Roberts – in rolul unei profesoare nefericite in casnicie, care, in pofida diferentelor de educatie si statut, e cucerita de cumsecadenia lui cu nuante forrest-gump-iste. Obstacolele care intarzie fericita lor uniune sunt doar simple si prafuite formalitati de comedie romantica, de tip ea-il-vede-cu-o-studenta-si-crede-ca-e-prietena-lui.
Celelalte personaje se caracterizeaza prin cate unul sau doua laitmotive comportamentale – printre studentii Juliei se numara si unul mai clovn, profesorul de economie rade sinistru si tot confisca telefonul lui Larry, vecinul acestuia fumeaza pipa, tine un bazar in propria curte si se targuieste de dragul targuielii (e si capitalist, si cumsecade: deci se poate) –, laitmotive gestionate la fel de superficial si de mecanic ca si quiproquo-urile care intarzie apropierea indragostitilor.