De Citit : Editoriale

Gainariile sfarsitului lumii

| 29 noiembrie

Sa comutam pe canalele de televizor “destepte”, alea pentru care am lasat deoparte cartile pentru ca e mai usor sa te dai cult citand dintr-un documentar decat din vreo carte scrisa in ani de zile de vreun amarat. E, haznalele astea, pardon, cultele astea au mai nou trei obsesii fundamentale. Prima e aia in care ne arata puscarii misto, asa cum au la noi unii vile in Pipera. Si ti-l tot arata pe puscarias cum e el viclean si cum are drepturi si cum il vegheaza gardienii si cum ii fac ei jocurile pe acolo, mai ceva ca o brosura cu prezentarea unei universitati ca Harvard-ul. Dar ce sa-i faci, toata lumea stie ca la puscarie te duci de fapt ca la facultate. A doua obsesie este cea a Apocalipsei. Prezentata in toate chipurile. Mai au putin si o pozeaza si in Playboy sau o combina cu vreun manelist tabloidizat de pe la noi. Oamenii nu ma mai intreaba ce fac de Revelion (eterna intrebare) ci cum o sa-mi petrec finalul lumii. Ba, cred ca razand de voi. Treaba tare in reportajele alea cu apocaliptici, pardon prevazatori cum se autodenumesc dansii, e ca toti sunt ori niste umflati, ori niste senili. Dar sunt sfatosi iar spaima lor prevazatoare da bine la camera. Cam ca si Halloween-ul sau Valentinul ala al indragostitilor. Eu un singur lucru i-as intreba, de unde dracu’ au bani sa cumpere provizii, nu de altceva dar cam toti par asistati sociali, ori se stie deja, dupa cum ne spune propaganda, statul social e pe duca. E, uite asta motiv de apocalipsa. In fine, a treia obsesie, aia de a ne arata borfasi talentati in actiune, ca sa stie si ala micu’ ce cariera sa-si aleaga in viata. Toti astia sunt prezentati ca avand o viata fascinanta si plina de adrenalina. Ca la sporturile extreme, iata cum trendurile se intrepatrund. Cam asa se face educatia pe canalele educative. Asta nu mai e apocalipsa mintii, e haznaua imbecililor. Sa supravietuiti bine! Avanti, ba, popolo!