De Citit : Editoriale

Fara martori

| 25 ianuarie

Exista asteptari fara termen de garantie.

S-a obisnuit singura. Dimineata, in asternuturile scrobite, apoi la bucatarie, aprinzand focul si punand, in dorul lelii, un tacam pentru nimeni, spaland rufelele de parca ar vasli. Nicio camasa de barbat, nicio izmana, nici macar murdara de cacat. Apoi la vite, apoi la gaini, la lemne, la zarzavat… Ziua trece repede, zilele zboara, dar ea nu munceste ca sa-i treaca timpul. Dimpotriva, intoarce capul mereu, ca muscata de sarpe, isi schimba privirea, iar la amiaza ramane in soare, cu palma la ochi, sa vada. Totusi, nu se intoarce? Poate se-ntampla o minune…
Socrii au protejat-o la inceput, cand durerea a fost mare, dar oamenii supra­vietuiesc al naibii de intregi oricarei dureri. Astfel incat acum e de doua ori singura, urmarita de reprosul ascuns sub fiecare cuvant: „Cum au unii noroc…“ Asa ca se opreste din roboteala, exact la amiaza, si se uita ca curca-n lemne. Pare, privita de aproape sau de departe, o gaina oparita, nici nu i-ai da douazeci de ani. Apoi pune masa, tot asa, pentru doi. Si soarbe batraneste din zea­ma. Tot ce face face pentru amandoi, desi actele au venit, desi popa i-a citit, desi semnele funebre au fost retrase pentru altadata. Numai faptul ca nu i-au gasit trupul si n-au avut ce trimite acasa e suficient. Iar seara se baga in asternutul fosnitor si asteapta, luandu-se-n brate. Numai atunci ce boceste infundat, pentru ca barbat ca al ei n-a avut nimeni. Bun ca painea calda, cum nu exista si nu va exista niciodata pe lume. Iar cand stinge lampa, toata casa ii vorbeste incetisor si o imbarbateaza pana la lacrimi.
Numai dupa ce adoarme, locul din dreapta ei se incovoaie usor, ca si cum un corp obosit s-ar intinde acolo, cu resemnare. Dar, cand se face dimineata, nimeni n-ar fi in stare sa spuna ca acolo a mai dormit cineva. Nici macar ea.