Cauti, dar stii intotdeauna ce vei gasi.
In linistea nemiscata a casei sfredeleste un greiere. Insistent si inexplicabil. E, totusi, miezul iernii. Cu perna in cap, fandaxios, Abulius isi blestema zilele. Noptile, mai exact. Nu-si va gasi somnul pana nu va gabji sursa sfredelitoare de insomnie. Mai inexplicabila decat acest greiere in iarna e sursa sunetului stins. Se ridica in capul oaselor, patul fosneste, scartaie si sunetul se ascunde.
Acum e in mijlocul casei si ciuleste urechile. Oriunde ar sta, zgomotelul e in directia opusa. Greierul face ce face si, din cand in cand, tace. Abulius o ia sistematic, cu lanterna-n dinti. Sertarase, prosoape, izmene, trusa de scule, sticla de lichior si paharutele, tablourile frumos aliniate, revistele asezate turnulet si lada de zestre… Vorba vine. Are acolo toate jucariile copilariei, reparate cu virtuozitate. Are caiete si carnete de note. In casa lui Abulius nu e loc pentru neprevazut.
Ei bine, animalul ala nu era prevazut. Sfaraitul imperceptibil vine din pereti (imposibil!), din tavan (aiurez!) sau de sub. Priveste cu jale podeaua si ceasul de perete. Nu, n-o sa desfaca lamnaria. Se arunca in pat si isi pune perna-n cap. N-o sa cedeze! E intolerabil. Un sunetel cat varful de ac trece prin perna si i se infige in cap. Turbat, dar metodic, insfaca clestele, dalta si ciocanul. Noroc ca, in jurul casei, nu-i tipenie. Zgomotul lemnos il calmeaza. Animalul paradoxal din dusumea si-a gasit sfarsitul. Desface exact cat e suficient. Baga mana in buzunarul sortuletului ascuns si pipaie. Evrika. E intr-adevar, un greiere, i-a simtit prin panza piciorusele incordate. E drept, a simtit si carnea stafidita a fetitei ascunse in rochita, odihnind acolo de asta vara. Dar asta nu are importanta. Important e ca-n trei ore vin zorile si e rost de un pui de somn sanatos.