De Citit : Editoriale

Degetul verde si nemiscat

| 09 iunie

Spre deosebire de oamenii cu violete cuminti si muscate supraponderale, eu cresc plante independente.

Banuiesc ca nu e nevoie sa facem vreun studiu printre crescatorii de vegetale ca sa aflam ca romanii prefera niste plante autonome, precum cactusii, dar mai misto. Daca ar fi sa ma gandesc la mine, udatul florilor n-a fost niciodata o placere sau o relaxare. Mi se pare o obligatie necesara de care nu pot scapa, la fel ca plata intretinerii sau mancatul zilnic. Pentru ca intretinerea si golul in stomac sunt inevitabile, am decis ca macar in domeniul botanic sa-mi fac niste timp liber. Asa ca am luat un ghiveci mare in care fusese un rozmarin si l-am uitat pe balcon, in bataia soarelui si a ploii. In doar o vara, fara nici un fel de efort sau seminte, ghiveciul s-a umplut de plantute crescute din tot felul de pufi adusi de vant sau vrabii. Ploaia le uda, soarele le gadila, iar eu doar observam. Era ca un fel de micro-climat reprezentativ pentru megaflora din zona, care-si scuipase semintele in ghiveciul meu. Si se descurca. A venit toamna, ghiveciul s-a ingalbenit, frunzulitele au cazut, si am ramas cu un aranjament de tepi galbui si inegali, absolut dezolant. Dar si iarna s-a dus, iar soarele si ploile de primavara-vara 2011 au facut ca absolut toti lastarii de anul trecut sa tresalte si sa-si continue cresterea. Fara nici o cana de apa, fara nici o frunza pigulita. Ce-am pierdut? Poate niste inflorescente mai colorate decat cei 25 de plopuleti pe care ii gazduiesc in ghiveci. Dar am miscat vreun deget? Nu! E verde? Da. E autosustenabil pe termen mediu? E. Asa cum ziceam la inceput, eu cresc plante independente, capabile sa supravietuiasca si sa se auto-mana­gerieze in salbaticie. Doar sa ridic eu un deget ca sa ajunga acolo.