Robert Wilson la Craiova
La inceput a fost Ionescu. Eugen Ionescu. Apoi a fost Eugène Ionesco, un exercitiu onomastic despre absurdul ritual al vocalei. Prin contrast, Robert Wilson e texan. Celebru. Pluteste ca un monstru sacru prin mai multe universuri artistice. In teatru, spre exemplu, deseneaza. Foloseste obiecte, lumini si oameni cu mare grija sa nu-i scape vreun cuvant parazitat de sens. Deloc absurd, Ionesco l-a rugat in doua randuri sa-i puna in scena o piesa de-ale lui, dar inca prea tanarul Wilson a refuzat. Acum, ca nu mai risca sa-l vada Ionesco, puse. Regiza piesa lui Ionesco – “Rinocerii” – pe scena Teatrului National “Marin Sorescu” din Craiova. Spectacolul pe care l-am vazut s-a intamplat in zi de alegeri, turul numarul unu. De la Bucuresti au plecat cateva autocare cu spectatori spre Craiova – totusi, era vorba despre un eveniment de talie intercontinentala. Autocarele au fost controlate de politisti, care, logic, au incuviintat turismul de festival.* Cu Ionesco ma intalnisem inca din studentie – rinocerii lui Ceausescu n-au fost suficient de vigilenti: la Cluj, “Cantareata cheala” s-a jucat fix la Casa de Cultura a Studentilor. Dar la Craiova am fost la primul Wilson din viata mea . Ca sa intelegeti si voi, astia mai rockeri: mi-a cazut fata de la acuratete. Un fundal de scena luminos, fara nici un micron de diferenta de luminozitate pe toata suprafata; pe fondul asta impecabil, se decupeaza chirurgical un scaun suspendat. Poate fi mai usor de inteles senzatia de nemaiintalnit, daca deconspir un secret: luminile spectacolului au fost inchiriate de la Praga; in Romania, Wilson n-ar exista cu resursele actuale ale teatrelor autohtone. Si uite-asa, in lumina cehilor, personajele lui Ionesco au inceput sa se transforme in rinoceri, in ritmul in care se nazificase Germania si se fascizase Italia si le crescuse cornul totalitar comunistilor din Rusia. Dupa doua saptamani, in Romania, rincocerilor le-a cazut cornul.
*Piesa a fost evenimentul care a incheiat Festivalul National de Teatru, editia 2014.