Din siajul lui Johnny Raducanu
Dupa ziua de luni, mi-a trecut prin minte sa vorbesc despre muzicianul cu care am avut norocul de a sta la povesti de multe ori. Cumva, nu ma simt totusi indemnat sa o fac. Toata viata, Johnny Raducanu s-a ocupat cu a spune despre el si despre ce vede in jur, cu a rezona la lumea in care a trait. Acum ramane doar sa ni-l amintim sau sa-l descoperim, nu e niciodata prea tarziu. Ma intorc, de aceea, la orasul meu, cu un gand asortat la inceputul asta trist de saptamana: e interesant cum incearca oamenii de metropola (sau aspirantii la metropola) sa dobandeasca un stil fara a avea bunul-simt de pornire. De aici, accidentele numite corporatisti pedanti sau cocalari de lux. De aici parvenitismul in masa, atat de brusc si de vulgar incat nici nu mai este denumit "parvenitism“. Bunul-simt despre care vorbea Johnny Raducanu tine de normalitatea a carei lipsa o deplangem. De constientizarea faptului ca o cursa a inavutirii dezumanizeaza, la fel cum o face complacerea in saracie. Ca drumul de la un cal la caruta la sute de cai ai unei lumuzine parcurs intr-o singura generatie te sminteste.
Orasul reflecta exact starea asta de lucruri, pe alocuri. Sa zicem ca nu e politically correct sa marchezi o strada ca fiind bantuita de fite, la fel cum nu pot adauga un atribut la restaurante, "frecventat in special de patroni, care isi rezerva in mod constant cea mai buna masa si fac zgomot, ca doar sunt la ei acasa“. Ar fi prea lung, oricum. Dar mi-ar placea si imaginea asta a orasului, mai in sange. Unde stilul sa se formeze liber, prin semnalarea prostului gust. Daca bunul-simt ar fi general, notiunea de "political correctness“ ar cadea in derizoriu.