De Citit : Editoriale

De-a fete-ascunselea

| 29 octombrie

Intre adolescenta si tinerete se intinde taramul nimanui. "Cine nu-i gata il iau cu lopata!" Liniste. Linistea aia de dupa ultimul numar al incantatiei. Copiii au sters-o ca scapati din prastie. Fiecare are, la ascunselea asta, de acum, un adevarat scop in viata, un pariu cu destinul. E un eveniment epocal, un miracol. Silviu, idolul cartierului, nelinistea virtuala a pustoaicelor, baiatul care conduce cartierul, barbatul neinfricat, cautatorul de comori, enigmaticul print, s-a "pus". A venit printre ei, le-a dat bomboane, zambind pe sub mustata blonzie. Si le-a propus sa se joace cu ei. A fost cutremurul gastii, al istoriei, al infinitului… Apoi, Silviu si-a lipit cuminte fruntea la perete, sprijinita de antebrat (dar cati stiu ce e ala!?) si a inceput sa numere: "Uunuuuu… dooii…" Toata ceata a sters-o cum n-a sters-o niciodata, cu aripi la calcaie. Creierele scanteiau imaginand ascunzatori din nimic. Andrei s-a ascuns in papusoi. Virgil cel agil s-a varat in noroiul de Nil, al garlii. Galina a sculat gaina de pe oua si s-a umplut de gainat. Irina a scurmat faina din camara. E alba ca o statuie. Viorel s-a dat dupa purcel, intre scoafa si vier. "Taci, prostule, nu grohai, uite, iti dau eugenia mea!" Cornel s-a pitit dupa strontiu, wanadiu si nichel, adica la depozitul de fier vechi al unchiului. Marcel a intrat chiar in cancelarie, dupa cuier. Si nici nu l-a tentat sa se uite in cataloage! Aristita a brodat altita si a scapat fita. Asadar e in lada de zestre, unde miroase a mucegai si levantica. Ii vine sa tuseasca. Mironica a scuturat Ursa mica. Adica blana ursului din padure, vanat acum cincizci de ani, de bunicul… strabunicul… stra-stra-bunicul? Nu stie exact, e eroul nemuritor al familiei. Popilean s-a pitit dupa calcan, intre casa lu’ matusa Anghelina si butoiul lu’ nea Costache. Toata gasca, precum spun, a intrat in joc cu tot ce avea mai bun. Mai straniu. Mai inedit.
Si s-au dovedit maestri in arta ubicuitatii, arta camuflajului, tehnica disparitiei de pe fata pamantului. De pe suprafata parerii. Arta tacerii. Si a ascunsului. Copiii au toate astea in sange, nu cautati explicatii. Nimic nu mai misca pe suprafata Pamantului.
Silviu termina de numarat. A rostit numerele cu glas greoi, prelungit, cu placerea celui care stie si nu spune. Scruteaza imprejurimile. Stie ca Andrei e in porumbiste, Galina, in cotet, Irina, in camara, Viorel in troaca, Cornel, la tinichigerie si ceilalti acolo unde am spus mai sus. Nu se grabeste. Toti copiii il asteapta excitati – e Silviu, idolul! – si nu se vor misca de acolo nici de-ar fi sa treaca veacuri sau tancuri.
Dar Silviu surade tainic, relaxat, isi aprinde o tigara fara filtru si numai Irina iese din ascunzatoarea facila, isi salta bulza peste sanii mici, ca fructele cafenii, paseste curajos in fata lui si zice: "Saruta-ma!"