De Citit : Editoriale

Corpul docil

| 18 mai

Décor uman

Corpuri care se sprijina. De pereti, in bastoane, carje, de cadre metalice, de alti oameni. Carate in targi, purtate de scaune cu rotile, directionate catre tinte fixate de altii. Corpuri care se supun regulamentelor, programelor de vizita, orelor de masa, controalelor, analizelor, efectelor, medicamentelor, interventiilor chirurgicale. Corpuri care se preling pe coridoare, de la un nivel la altul, de la un cabinet la altul, de la un spital la altul, ca niste bile de biliard izbite de marele tac hipocratic. Corpuri impudice, expunandu-si nepasatoare tarele, scapate de permanenta judecata a celorlalti. Corpuri deschise, invadate de tuburi, fire, proteze. Corpuri numerotate, indosariate, descrise in termeni clinici, arhivate in marele fiset al bolilor. Corpuri depersonalizate, spalate cu buretele, invelite in halate in culori sterse, hranite cu mancare fada. Corpuri lipsite de vointa. Corpuri care au cedat, care au renuntat la aspiratii, care s-au retras in culise. Corpuri care se insufletesc doar cand intalnesc corpuri cu simptome asemanatoare.
Intre ele impartasesc anamneze, isi arata reciproc insemnele maladiilor, compara, dau sfaturi, enunta maxime ale renuntarii. Redevin inerte in prezenta celor sanatosi. Corpuri care joaca spectacole dramatice in fata autoritatilor medicale pentru a obtine maximum de atentie si ingrijire. Corpuri docile, dintre care unele vor fi reparate pentru a redeveni utile societatii. Corpuri de figuranti, angajate intr-o coregrafie de fundal inainte de a fi redate familiilor.