De Citit : Editoriale

Closer to the Moon

| 17 martie

Despre travaliu si nasterea cu placeri
Trecusera binisor cinci ani de la ultimul film al lui Nae Caranfil (“Restul e tacere”) si Romania avea deja un aer posac. Doza de Caranfil a sosit, salvatoare, la finele saptamanii trecute: o cheama “Closer to the Moon” si este un film artistic. L-am vazut la Muzeul Taranului Roman*. Povestea hold-up-ului à l’américaine, absolut neverosimil intr-o Romanie a anilor ’50 cand Securitatea strivise orice forma de indisciplina sociala, o stiam din documentarul lui Alexandru Solomon, “Marele jaf comunist”. Documentaristul a avut geniala precautie sa nu propuna o explicatie motivelor care i-au impins pe cativa tineri intelectuali evrei din Bucuresti sa se arunce intr-o aventura sinucigasa: atacul masinii Bancii Nationale pentru a fura milioane de lei cu stema Romaniei Populare – deci cativa saci de hartii. Misterul e cu atat mai fascinant cu cat exista filmul-reconstituire al atacului, facut la comanda Securitatii. Asta a fost povestea care l-a provocat pe Nae Caranfil sa faca o reconstituire in registrul fictiunii. Pentru cei care au vazut filmul lui Solomon, trailer-ul Closer to the Moon poate fi descurajant. Pe mine m-a pacalit, am crezut ca Nae Caranfil valorifica hollywoodian “Marele jaf Comunist”. Trebuie sa-mi cer scuze: reconstituirea lui Caranfil este un film puternic, care vine cu propria sa valoare. Si nu m-au vrajit ingredientele “americanesti” – desi poloneza Vera Farmiga e irezistibila – ci verosimilitatea dezlegarii pe care o propune misterului: nu numai ca are consistena psihologica, nu numai ca este cladita cu inteligenta si umor, dar are darul de a repara sufletele unor oameni care nu s-au impacat cu destinul in genunchi.
Asa cum si durata travaliului sugereaza ca Nae n-a nascut filmul in genunchi, deci i-as ura sa se bucure de nastere.
*sunt un fanatic al MTR-ului, dar proiectiile de cinema intr-o atmosfera de camin cultural de anii ’70 nu mai e simpatica atunci cand boicoteaza grav calitatea filmului.