Jiří Šitler și René Kubasek
Marșul pietonilor a fost un eveniment la care au participat îndeobște pietoni. (și alți utilizatori de trotuare supărați pe dictatura automobilelor). Între ei, și un biciclist: ambasadorul Republicii Cehe la București, Jiří Šitler. Pentru cei care sunt obișnuiți să vadă ambasadorii doar le televizor sau să le ghicească profilul prin fumuriul geamurilor automobilelor oficiale, ambasadorul ceh este o apariție de-a dreptul exotică. Fan declarat al libertății cetățeanului, a fost unul dintre cei mai apropiați prieteni ai societății civile prodemocratice din România. Spun “a fost” pentru că, din păcate, i s-a încheiat mandatul. A sprijinit neobosit inițiativele cetățenești* – când nu a reușit să o facă instituțional, a participat personal, ca la Marșul de mai sus. Dincolo de implicarea lui de cetățean în viața cetățenilor noștri, Cehia însăși a devenit mult mai vizibilă în România. Cum natura acestei rubrici mă obligă să restrâng aprecierea la domeniul cultural, voi saluta aici Centrul (Cultural) Ceh condus deRené Kubasek, adică de alt ceh atipic. Scuze, diplomat atipic. Cuplul de activiști culturali Jiří – René au transformat nu doar imaginea Cehiei – care era până acum vreo zece ani destul de palidă – ci chiar viața culturală a capitalei României. Cel mai puternic vehicul cultural este festivalul de film dedicat drepturilor omului, One World. Dar Centrul Ceh a magnetizat publicul autohton cu evenimente de o uriașă diversitate – festival de postere de film, exposziție de fotografie, concerte de muzici alternative, salon european de bandă desenată și curioșii pot vizita site-ul centrului ca să-și facă o idee. Pentru cei care au avut șansa să-l cunoască pe René – are suficient de mulți fani ca să candideze cu succes la primăria capitalei – e limpede că profilul activității Centrului Ceh îi poartă amprenta. Din păcate, și mandatul lui s-a isprăvit, așa că rămânem cu amprenta lui și cu speranța că cehii nu se vor dezminți nici în viitoarea formulă diplomat-culturală. Și cât mai există bere pe lumea asta, rămâne speranța că ne-om mai întâlni cu Jiří și René.
*Una, dragă nouă, a fost Gala Persoanelor cu Dizabilități