De Citit : Altele

Bine că n-a venit Mahomed și la munte.

| 22 septembrie

Ardealul e munte, Muntenia e câmp. La munte e mai frig, inima îți pare mai caldă. Dușmanul e în fața ta, ursul sau lupul. La câmpie, dușmanul e perfid. Te înțeapă cu venin din dinți sau coadă, te ciupește când dormi, toropit de praful cald.

În Ardeal se cântă cu taragotul, vibrația lui puternică se izbește de munți. În sud se cântă la curte, încet și dureros, cu batista și pe țambal și pe ochi. La munte se cântă despre „pușca și cureaua lată“, despre „ziua bună oameni buni“, deschis, cu vocale largi, bărbătește, cu pieptul plin. Jos se cântă din gât, aproape plângând, „și pentru că te iubesc, am să te cotonogesc“. Sus, peste munți, casele sunt îngrijite și au aproape toate țiglă pe ele. Jos, țigla nu e o prioritate, tabla aruncă soarele înapoi.

În Ardeal oamenii sunt în general mai corecți. Da, în general, normal că sunt excepții. Și da, datorăm sașilor și ungurilor și austriecilor civilizarea. La sudiști nu e, în general, nimeni corect. Da, în general, normal că mai sunt și nebuni. Și da, amestecul genetic ne-a făcut pestriți și greu educabili. La munte piscurile sunt deasupra ta și te smeresc, te fac să vorbești domol, la câmpie simți că poți cuceri trufaș tot pământul care ți se așterne la picioare și dacă nu poți măcar îl înjuri.

Și eu? Îmi place inima caldă, dușmanul în față, să fiu bărbat, să mă las toropit la baltă, am bun simț dar am vorba la mine, îmi plac oamenii buni, cânt cu țiganii, sunt corect dar trec pe roșu. Muntean de la munte.