De Citit : Editoriale

Banditul din cosul pieptului

| 11 iulie

Fiu de bestie frumoasa

Banditul din cosul pieptului mi-a aratat ce poate sa faca, ca puterile lui de dezordine sunt mai mari decat fortele de ordine, apoi s-a lasat dus de bratele care-i scosesera masca. S-a uitat la mine in urma, i se vedea un singur ochi. S-a uitat puternic, nu smechereste. Si cat vroia el de incet.
L-au bagat intr-o-nchisoare cu noua sicrie, in coltul din dreapta sus. Ii dadeau in fiecare zi lapte luminat alb, dar se mirau ca traieste desi nu il bea. El n-avea nevoie de lapte. El jefuia cadavrele vecine: doua schelete si un copil alb negru.
Intr-o zi, cand capatasem si eu puterea curiozitatii si ma uitam prin gropi ca prin apa, a venit spre mine. Nu mai era bandit. Era mumie. Era o mumie ca o omida. Infasurata in panze imbalsamate, astepta sa iasa ca suflet cu aripi colorate. Probabil.
Cert e ca a venit spre mine incet, ca un gand bun, nu era deloc agitat si periferic si mi-a intins o mana cu greu. Simteam ca nu vrea sa imi faca rau. Imi oferea degetele atat de anevoios incat mi-am zis ca as putea sa ma prefac si eu ca le intind cu greu. Poate-poate nu ni le intalnim si castig timp pretios, in care as putea sa cumpanesc mai bine daca dam mana sau nu. Imi era teama ca daca ni s-ar fi unit degetele as fi ramas pentru totdeauna cu el.
Poate l-am jignit. Poate nu o sa ma mai caute niciodata. Sau poate ma invita, odata, de mana, sa ii vad spectacolul in care aripile lui de fluture mitologic se vor ridica, spre laptele inalt, ca o cortina.