De Citit : Editoriale

Bagatela

| 10 august

In Magic Mike, unul dintre cei mai buni regizori americani, Steven Soderbergh, a orchestrat (placut) o inofensiva bagatela cu “cipandei”.

Pe un CV atat de bogat in proiecte ambitioase cum este cel al regizorului Steven Soderbergh, Magic Mike poate aparea, cel putin la prima vedere, ca un film-comanda. E un divertisment superlejer, produs de actorul care joaca rolul titular (Channing Tatum), bazat pe ispravile reale ale acestuia ca foarte tanar membru al unei trupe de stripperi si construit astfel incat sa-i puna copios in lumina calitatile de actor, dansator, armasar si suflet nobil.
Tatum nu se joaca pe el insusi asa cum era la 19-ani; rolul acesta ii revine lui Alex Pettyfer. Tatum il joaca pe mentorul baiatului – un stripper copt si dornic de onorabilitate, satul de un stil de viata caruia baiatul abia ii descopera deliciile. Descoperirile acestuia – pentru inceput, cum poate face ca o sala plina de femei sa tipe de placere la aparitia lui; apoi, banii si sexul care-i pot iesi din asta – sunt puse in scena intr-un mod care invita publicul de ambele sexe sa impartaseasca atat placerea lui si a colegilor de trupa, cat si placerea clientelor lor, fara a privi de sus niciuna dintre parti si fara a le-o lua catusi de putin in nume de rau; ceea ce face din Mike meseriasu’ un film hollywoodian mai luminat la minte, in frivolitatea lui, decat altele. Asta pana la un punct, dincolo de care povestea devine, totusi, un pic moralizatoare si melodramatica: lumea acestor stripperi (o periferie a industriei showbiz-ului) e chemata scenaristic sa-si arate partea sordida (invecinarea cu industria drogurilor), personajul lui Tatum e chemat sa-si demonstreze nobila disponibilitate pentru sacrificiu de sine, iar actorul-armasar e chemat (de maretele umbre ale lui Dean, Reford si Pitt) sa “emotionalizeze” abundent, prin balbaieli si clipiri dese.