"Dom’ director, sa stiti ca va aude. Nu glumesc. Ne-a zis cui ati telefonat, ne-a repetat cuvintele si, daca ma credeti pe cuvant, a zis ca aveti in buzunar doua bile cu care va jucati…" Directorul se uita la Popescu ca la o musca. Ce prostie mai e si asta? "Cum ai zis ca-l cheama?" "Georgescu. Costelus, de la scularie. Are un auz fantastic, nemaivazut. A zis – si aici subalternul scade vocea – ca ati tras un part fasait la ora… 11,27. Apoi ati deschis geamul." Directorul incremeneste. Da, la 11,27 exact asa s-a-ntamplat. Avea sedinta la si jumatate si trebuise sa aeriseasca repede. "De unde si pana unde? intreaba, cuprins de un soi de emotie stiintifica. De unde l-ati pescuit? A, da, de la scularie… mormaie el multumit. Si cum face?" "Nu stim. Eram la hala, la dracu-n praznic. Si numai ce-l aud spunand ce v-am spus. De aia, mi-am permis sa va verific. Mi-am zis ca e un tampit, dar colegii au ras, cica asa stiu ei ce vorbim noi. Aude tot. De la orice distanta." "Imposibil! Ia adu-l la mine!" "E jos, sa traiti."
Costelus Georgescu intra in incapere, cu sapca-n pumn si se uita chioras la marele sef, care-l ia domol si bland la intrebari. "Ce face secretara?" "Isi pileste unghiile." "Ia du-te, Popescule sa vezi, asa e?" "Asa e, dom’ director. Pileste." "Hm, da’ Ionescu, de la magazie, ce face?" Costelus cade pe ganduri. "Aha, acu’ nu mai auzi?" "Ba da, da’ nu-s’ care Ionescu, al tanar sau al batran?" "Hai, cu al batan." Costelus isi pune mana palnie la ureche, apoi zice: "Isi suge dintii si se scarpina cu creionul in ureche." "Popescule, da-i acum telefon! Intreaba-l daca e adevarat?" "Alo, Ionescu? Ia zi, nene, ti-ai supt dintii? Te scobesti in ureche? Nu, n-am innebunit. Nu, n-avem camere de supraveghre. Nu, nu te dam afara. Termina! Zi, ca altfel, pe cuvantul meu, te dam afara. Bun. OK. Ti-i sugeai si te scarpinai… Nu, nu te penalizeaza nimeni."
"Ma, baiatule, cum faci?" "Aud, don’ director, numa’ sa ma concentrez." "Buuun. Acum sa te vad. Ce zice nevasta-mea?" "Da’ n-o stiu pe doamna." "Si ce daca n-o stii?’ "Pai, cum s-o caut?" Directorul scoate o poza. Costelus o priveste cu admiratie. Cade nitel pe ganduri. Apoi isi duce mana la ureche si zice: "Soarbe din cafea si pufaie o tigara. Invarte o bricheta de metal pe o masa de plastic. A, si zice chiar acum "Draga, sunt libera pana diseara." "Cui ii zice, nemernicule? Barbat sau femeie?" "Nu stiu, ca pe ceilalti nu-i aud."
Directorul se face verde. Apoi ochii ii sclipesc. Il expediaza pe Popescu si, misterios, ii arata fenomenului o noua fotografie. "Acu’ sa te vad, daca treci de protectia de la Cotroceni." Costelus Georgescu se concentreaza tare. Semnalul e cu purici. Ridica o mana in aer si, ca la un ordin, toate zgomotele din jur inceteaza. Apoi Stanescu, directorul, aude si el… Dar nu va spune nimanui, niciodata.