De Citit : Editoriale

Ascunzatoarea

| 19 aprilie

Poti sa dispari, numai daca esti uitat.

Era maestru in ascunzis de cand se stia. Numarul unu la „v-ati ascunselea“, la disimulare, erou al regimentului la spionaj pe echipe. Se putea transforma, dupa voie, in orice, disparand din raza oricarei vederi. A dat cu flit gagicilor insistente, i-a fraierit pe sefii pizdosi la datorie. Cand a facut accident, a disparut cu masina cu tot, lasand martorilor declaratii confuze si contradictorii. Cei care s-au apropiat de el la o distanta necesara si suficienta au priceput ca nu fuga il caracteriza, ci capacitatea de cameleon de a se confunda cu diversitatea materiei, pana i se pierdea urma. N-a platit niciodata pensie alimentara. Nu si-a inapoiat datoriile. Nu si-a tinut cuvantul dat. Nu l-au prins niciodata.
Cu toate astea era iubit, nu temut, invidiat, iar nu dispretuit. La inceput, era darnic, iubitor, fascinant. Pe de alta parte, nu avea nicio istorie personala tragica, dramatica sau cu happy end. Cum nimeni nu l-a putut descoase, banuim ca era un singuratic. Ultima relatare despre el incepe si se sfarseste in toamna aceea, de catifea, bronz si matase. Moartea se urnise, trosnindu-si oasele, in cautarea lui. A aflat din timp si s-a hotarat s-o infrunte in stilul propriu. La noua seara, moartea i-a intrat in camera. Era blocat in cabluri, perfuzii, senzori. Moartea nu si-a scos, din mantia-i celebra si mai celebra coasa, pentru ca n-a avut niciodata asa ceva. Ci doar s-a apropiat, ca sa-i puna mana pe frunte.
Ei bine, in clipa aia, el a disparut, s-a facut una cu ustensilele medicale. Cea mai maiastra figura din toate pe cate le incercase. Si-a retinut rasuflarea, si-a oprit bataile inimii, iar oasele i-au devenit transparente.Din pacate, moartea are rabdare. S-a asezat tacticos la capul patului si, de vreo treizeci de ani, il asteapta. Iar in camera nu se-aude nici pas.