Sighisoara este, in acelasi timp, un fenomen, dar si o ciudatenie a timpurilor moderne. Mai batrana decat multe capitale europene, ea pare insensibila la trecerea vremii si la schimbarile din jurul sau, pastrandu-si aura de orasel medieval linistit care refuza sa accepte realitatile secolului XXI. Ramasa una dintre ultimele cetati locuite din lume, Sighisoara a fost declarata in 1999 monument protejat de UNESCO, intrand in elita oraselor care detin deja acest rang.
Desi atestata documentar inca de la 1280, sub numele de CASTRUM SEX, Sighisoara pare sa aiba origini mai vechi cu peste 15 veacuri. Astfel, sapaturile si numeroasele descoperiri arheologice facute aici atesta fara nici un dubiu existenta unei cetati dacice, numita Sandova, construita inca din sec. al III-lea i.e.n. Romanii isi pun si ei amprenta asupra asezarii si, dupa cucerirea Daciei in sec. I e.n., construiesc o noua fortificatie pe locul celei deja existente. Ridicata pe actualul Deal al Cetatii, asezarea se intindea pe doua planuri: unul superior, mai inalt si mai redus ca dimensiuni, si unul inferior, mult mai intins si situat cu circa 40 de metri sub cel superior, configuratie ce a determinat dezvoltarea ulterioara a cetatii – oras. Initial, fortificatia din varful dealului servea ca loc de refugiu locuitorilor de la poalele acestuia.
O data cu secolul al XIV-lea, asezarea cunoaste o crestere semnificativa a populatiei, un numar mare de mestesugari stabilindu-se pe platoul inferior. Inevitabil, in 1376 apar primele bresle, fapt ce dovedeste o ierarhie bine inchegata in randul locuitorilor sighisoreni. Puternicele sisteme defensive ce au fost ridicate in secolul al XIV-lea si in secolul al XV-lea, sunt foarte costisitoare, de altfel, si denota prosperitatea localnicilor care au cheltuit sume enorme pentru a le inalta.
Centura de fortificatii consta intr-un zid de piatra lung de circa 930 de metri si inalt de 4 metri. Acesta avea creneluri cu deschideri largi care sa inlesneasca folosirea arcurilor si a balistelor. Aparitia armelor de foc, in secolul al XV-lea va schimba si configuratia cetatii, adaptare prin care au fost nevoite sa treaca aproape toate cetatile vremii. Zidul de piatra va fi consolidat, de aceasta data fiind folosita si caramida, si va fi inaltat cu inca 4 metri. Asta in timp ce spatiile largi dintre creneluri vor fi inlocuite cu goluri de tragere inguste, mult mai indicate pentru tacticile defensive ale vremii.