De Citit : Altele

O famiglie, un popor

| 31 august

 

 

Sau despre răzbunarea farmecului discret al balcanismului.

Ştim foarte bine cu toții. Indiferent de domeniul de activitate, la noi, principalul criteriu de selectie NU e valoarea. Orice alimentare cu resursă umană a unei instituții din sistem se face cu nepoți, veri, consăteni și vecini, nu cu indivizi care ar cunoaște vreo meserie. Multe dintre instituțiile noastre sunt supra-populate cu o rasă specifică de oameni, care seamănă cumplit între ei și se comportă identic. E ca și când o gigantică familie, cu câteva milioane de membri, s-ar fi înmulțit prin diviziune și ar fi ocupat, în timp, toate birourile, ghișeele, catedrele, sălile de judecată, chiar și altarele bisericilor. Una și aceeasi meclă, cu freze diferite, apare la tot pasul oriunde ți-ai îndrepta privirea. E mecla unui om plictisit, năuc, strain de ceea ce are de făcut, disperat să se spele pe mâini de orice responsabilitate, chinuit de coșmarul de a se afla la serviciu, xenofob, provincial, mitoman, laș și semi-alfabetizat.
De cele mai multe ori, își urăște meseria și abia așteaptă să iasă la pensie urând în secret pe toată lumea. Bucuria lui supremă e să prăjească, la sfârșit de săptămană, la iarba verde, niște mici, niște cefe de porc și niște cârnați. Dacă se poate, cât mai aproape de șosea și cât mai inghesuit cu alte clone.
E unul dintre nepoții, verii, consătenii și vecinii care s-au promovat unii pe alții in sistem. Singura religie e superstiția. Singurul entuziasm e frica. Singura valoare e complicitatea. Singurul deziderat e supraviețuirea. In zilele obișnuite, tot tabloul ăsta se pierde în peisajul bizar și amuzant al lumii de la răsărit. Cum se spune la noi, „din avion nu se vede“. Adevărata ieșire la scenă deschisă e în situații limită, în momente de criză. Atunci se vede că nu știm nicio meserie, că suntem depașiți de orice, că fiecare provocare ne prinde în curul gol. Si aruncăm, deznădăjduiți, vina de la unul la altul. E normal. Suntem, cu toții, rude, consăteni, vecini.