De Citit : Cărți

Copiii lui Stalin

| 11 ianuarie

Cartea "Copiii lui Stalin" a aparut la editura Meteor Press si a fost scrisa ca biografia unei familii, dar este mult mai mult decat atat. Este o examinare intima a vietii din Uniunea Sovietica de la jumatatea secolului al XX-lea, o perioada despre care stim prea putine fapte reale, majoritatea informatiilor fiind intens cosmetizate de o propaganda acerba. Povestea acelor ani este relatata prin vietile a trei generatii din familia Bibikov.

Uneori, modul cel mai bun de a intelege o tara atat de diferita ca Rusia este sa citesti despre oamenii ei simpli, nu despre Oamenii Mareti care i-au croit istoria. Este in tot cazul mai usor. Conversatiile cu rusii batrani implica adesea un soc de umilinta. Pe neasteptate, ei amintesc cum au supravietuit asediului Leningradului sau cum si-au pierdut o ruda in Marile Epurari, un detaliu peste care trec cu usurinta, dar care ne poate face pe noi, cei din afara spatiului rus, sa ne simtim naivi sau rasfatati de soarta. Owen Matthews a crescut printre asemenea amintiri ale unor dificultati desprinse parca de pe alta lume, dar si cu povestea de dragoste aproape miraculoasa a parintilor lui.

Istoriile de manual pot sa ofere doar descrieri seci, aride ale anilor tumultuosi care s-au scurs intre epurarile lui Stalin si perestroika lui Gorbaciov. Membrii familiei Bibikov au trait evenimentele acelea. Prin intermediul lor, putem cunoaste disperarea parintilor arestati in epurari si trimiti in Gulag, ca si neajutorarea orfanilor prinsi in haosul evacuarilor in masa, in timp ce armata germana invada Rusia. Impartasim fericirea a doua surori separate in timpul razboiului, care se regasesc printr-o minune. Apoi ne stabilim cu surorile in Moscova si induram privatiunile Razboiului Rece. Va veti obisnui repede cu stilul autorului de a trece de la o epoca la alta – de la Rusia prerevolutionara la epurari, la degradarea regimului sovietic si sfarsitul sau.

Scrierea unei povesti adevarate despre evenimente dramatice implica destul de multe riscuri. Rezultatul ar putea fi excesiv de sentimental sau ar putea aduce mai degraba cu un thriller. Autorul a stiut sa evite aceste extreme. El le ingaduie membrilor familiei sa-si povesteasca vietile prin intermediul amintirilor, al scrisorilor si al documentelor oficiale, captand cu acuratete atitudinea fatalista a rusilor. "Noi, copiii anilor teribili ai Rusiei, nu avem puterea de a uita." "Copiii lui Stalin" este un portret de neuitat al Rusiei de-a lungul a sapte decenii si un studiu remarcabil al felului in care ne straduim sa ne definim in opozitie cu inaintasii nostri, doar pentru a constata uneori ca ne aliniem in directia evolutiei lor.

COPIII LUI STALIN

EDITURA METEOR PRESS

Autor: Owen Matthews

An aparitie: 2010

Nr. de pagini: 304

Colectie: Beletristica